Din întâmplare am un card la Banca Transilvania card star-forte pe care-l folosesc pentru unele cumpărături.
Dar as vrea sa pot sa iau si 5000 de euro, mi-as ajuta fetita sa-si cumpere o garsoniera in Constanta, ma bucur pentru acest card de cumparaturi, pe care il folosesc cu drag mai ales când nu mai am bani lichizi sau bonuri, dar hai să discutăm şi de ajutorul dat de această banca, am ca şi fiecare copii la care nu poţi să-le cumperi un apartament sau cel puţin o garsonieră, astea sunt timpurile, înainte se dădeau locuinţe în funcţie de numărul membrilor familiei coordonate de soţ, sau în unele cazuri de soţie, dar în cazul meu acum mi-ar fi de folos să pot lua 5000 de euro.
Banca Transilvania oferă clienţilor săi programul de loialitate START Card, ataşat cardurilor de credit ale băncii. Programul STAR aduce multe beneficii clienţilorcare au cardul de cumpărături STAR. Televizorul, telefonul visat sau laptop în cazul meu, nu mi-ar strica nici o excursie într-o ţară exotică, toate acestea sunt mult mai uşor de îndeplinit acum cu ajutorul programului.Poţi să le achiţi în rate fără dobânda la magazinele partenere programului.Vorbim de un număr de peste 7.500 de magazine din toate domeniile: articole copii jucării, asigurări, auto, bijuterii şi accesorii,casă şi grădina, decoraţiuni, cosmetice/ farmaceutice,îmbrăcăminte şi articole sportive, modă, produse IT, restaurant/ fast-food/cafenea, saloane de înfrumuseţare, telefonie mobilă, turism.În plus pentru toate cumpărăturile primeşti puncte STAR cadou.1 punct=1 leu. Punctele acumulate le poţi folosi pentru cumpărături în magazinele din programul STAR. Spor la cumpărături!
Articol scris pentru SuperBlog 2015!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu